Acasa Aromâni de seama IORGOVEANU – MANŢU KIRA

IORGOVEANU – MANŢU KIRA

Imprimare PDF
( 0 Votes )

IORGOVEANU
IORGOVEANU
S-a născut la 22 septembrie 1948 în satul Başchioi (azi Nicolae Bălcescu), judeţul Tulcea. a urmat cursurile primare în satul natal, apoi cursurile Liceului Matei Basarab din Bucureşti. În 1971 a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Univerităţii Bucureşti. În acelaşi an este numită lector la Editura Minerva. A colaborat la Ramuri, Luceafărul, România Literară, Flacăra, Steaua, Tribuna. Debutează editorial cu Antologia de poezie populară aromână (1976), urmată de Dacica – antologie lirică românească. Apare cu 17 poezii transpuse din aromână în antologia Un veac de poezie aromână (Bucureşti, 1985). Traduce din clasicul georgian Vaja Psaveda. În prezent este stabilită în Germania.

 

Volume publicate:

Steaua di dor. /Versuri în aromână/. Bucureşti, Editura Eminescu, 1983; Ramura de măslin. Poezii. Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1985; Condamnare lingvistică /Versuri/. Bucureşti, Editura Cartea Românească , 1997

Transpuneri în română şi aromână:

Eminescu, Poezii – Puizii/ Transpuneri în aromână de Chiraţa Iorgoveanu, Ioan Cutova, Costa Guli, George Perdichi/. Bucureşti, Editura Minerva, 1981; Un veac de poezie aromână. Introducere în prezentările autorilor: Hristu Cândroveanu. Ediţie şi note: Kira Iorgoveanu. Transpuneri.


Referinţe:

În volume:

Cândroveanu, Hristu. Un veac de poezie aromână. Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1985, p. 457-458; Zaciu, Mircea; Papahagi, Marian; Sasu, Aurel. Dicţionarul scriitorilor români, vol. 2. Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995, p. 620-621

 

În periodice:

Ivănescu, Cezar. Kira Iorgoveanu. Numele poetului. Luceafărul, 28, nr. 16, 19 apr. 1986, p. 7; nr. 21, 24 mai 1986, p. 6; sept. 1986, p. 7; Cândroveanu, H. Flacăra, nr. 16, 1983; Livescu, C. Ateneu, nr. 9, 1983; Ulici, Laurenţiu. România literară, nr. 26, 1983; Crişan C. Steaua, nr. 2, 1984; Băileşteanu, F. Luceafărul, nr. 2, 1986; Moraru, C. România literară, nr. 33, 1986.

Comentarii (0)add comment

Scrie comentariu
micsoreaza zona | mareste zona
password
 

busy
 

Cauta